JSport.roJSport.ro

AS Viile Dejului a câştigat cu 4-2 meciul disputat joi seara, împotriva Unirii Floreşti, în ultima etapă a Ligii a IV-a.

Jucătorii lui Sabin Coc au terminat, astfel, pe locul 10 primul sezon din istorie în acest eşalon fotbalistic.

Meciul de la Dej a fost echilibrat în mare parte, cu un plus pentru gazde, care au condus mereu pe tabelă. Avându-l în mare formă pe Radu Trif, marcator a trei dintre cele patru goluri, Mihai Mureşan înscriind celălalt gol, dejenii s-au desprins decisiv de adversari în repriza a doua.

Lipsiţi de o parte dintre jucători, floreştenii s-au ţinut aproape de adversari până la 2-2, graţie golurilor lui Cîţcăuan şi Timoc, însă au cedat pe final, ajungând la 15 înfrângeri şi terminând acest campionat pe locul 13. Tot 15 eşecuri au şi dejenii, însă cele două victorii în plus au dus la acea diferenţă de trei locuri în clasament între cele două echipe.

„A fost un meci echilibrat, cu faze de gol la ambele porţi, iar la pauză am intrat cu un scor corect după cum s-a jucat, 1-1. Am câştigat jocul în a doua repriză prin muncă şi dăruire, dar am avut şi norocul de a avea o brigadă profesinistă de arbitri, care a dus la bun sfârşit un meci greu”, ne-a spus atacantul dejenilor, Flaviu Băieşu.

„Meci fără istoric, victorie fără dubii a gazdelor, nici nu am ce să zic. Nu m-am putut baza pe toţi jucătorii, care sunt în sesiune, ne-au lipsit vreo trei-patru şi n-ai cum nici să-i mobilizezi. Dar am încheiat cu bine acest sezon şi asta contează cel mai mult”, a declarat, de cealaltă parte, antrenorul floreştenilor, Ioan Maja.

AS Viile Dejului

Ruţă
Popan
Mureşan An.
Bota
Banias
Cengheri
Mureşan M.
Popa
Trif
Radu Paul
Băieşu

A mai intrat: Toderean. Antrenor: Sabin Coc

Unirea Floreşti

Torkos
Rakoczi
Rus
German
Grigorean
Proca
Timoc
Mureşan
Kallos
Cîţcăuan
Zbâncă

Au mai intrat: Csiki, Brici, Munteanu. Antrenor: Ioan Maja

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.