Foto: Florin Țene / Look Sport

Se spune că în orice faptă măreață există un secret. Se mai spune și că există oameni fără de care marile rezultate ar fi imposibile. Cu toții suntem fascinați când vedem pe cineva atingând succesul, dar oare câți ne întrebăm și cum a ajuns acolo?

 

Horațiu Gal (FOTO, stânga) are o poveste uluitoare în spate, și nu doar pentru că se află de 12 ani la aceeași echipă, ci datorită ambiției de a progresa mereu, de a răspunde laudelor prin lecții de modestie și prin seriozitatea arătată atunci când ajunge la sală.

Sub bagheta sa magică, Potaissa Turda, o formație susținută de aproape 50.000 de suflete, a cucerit patru medalii de bronz în România, a ajuns în finala Cupei Challenge, iar un an mai târziu a devenit cunosută pe Bătrânul Continent câștigând această competiție. Anul acesta a obținut cea mai bună clasare din istoria sa de două decenii în Liga Zimbrilor, locul doi, însă nu s-a putut lupta până la capăt pentru titlu din cauza pandemiei, care a oprit întrecerea definitiv. Horațiu Gal și trupa sa nu renunță, însă, la visul de a ridica cel mai râvnit trofeu la nivel național.

 

”Mă bucur că am parte de niște jucători deosebiți. Pot să spun că am făcut o echipă bună cu președintele Flaviu Sâsâeac (în acești 12 ani – n. red.). Împreună am început (acest proiect – n. red.), împreună am luat decizii și am ajuns aici. Noi nu facem mari modificări la sfârșitul unui an, adică între sezoane. Omogenitatea echipei se vede. Practic, vin doar unul sau doi jucători, iar asta mă ajută și pe mine ca echipa să funcționeze din ce în ce mai bine. Noi, când ne gândim să aducem un jucător, contează și partea cealaltă, adică să fie un băiat ok, să nu aibă probleme în afara sălii de sport și, de aceea, cu ei nu am avut niciodată probleme după meciuri, după victorii, ca să nu am cu cine discuta să zic așa. Sunt foarte atenți la ce le spun. Se adună în momentele importante, suntem toți împreună, iar asta ne face și mai puternici”, a declarat antrenorul Potaissei Turda.

Întreaga poveste o puteți urmări în materialul de mai jos, realizat pentru Look Sport cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă din acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.