Simona Halep va juca în vară un meci demonstrativ împotriva unui alt fost lider mondial WTA, Steffi Graf.

După ce jucătoarea din Germania a fost confirmată la Sports Festival alături de Andre Agassi, organizatorii au anunţat că „adversarii” lor vor fi românii Simona Halep şi Andrei Pavel.

Vor exista mai multe meciuri între cei patru jucători, iar publicul va fi delectat atât cu partide de simplu, cât şi de dublu. Totul va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18:00.

„Am trăit momente speciale la Cluj, pe acel teren minunat amenajat în cadrul Sports Festival. Abia aștept să mă reîntorc și să joc acolo, alături de Andre Agassi și Steffi Graf”, a spus Simona Halep. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Sports Festival şi costă între 170 de lei şi 1500 de lei.

Până atunci, românca speră să joace şi în meciuri oficiale. Halep va afla în februarie, la TAS, dacă va scăpa de suspendarea pentru dopaj.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte